Alexandra Calafeteanu
LANSAREA COLECTIEI REBORN - un eveniment ca o declaratie de putere a femeii la 30 de ani!
Intr-o seara de aprilie, la castelul din inima Bucureştiului, Le Château, peste 350 invitați au pătruns în povestea monocromă, ”relatată” cu multă eleganță și rafinament de designerul Alexandra Calafeteanu prin colecția REBORN.
REBORN nu este doar o colecție de toamnă-iarnă ’16-’17 prin care se propun ținute de sezon, care să te scoată din anonimat. Reborn este o colecție-concept, a cărei muză a fost femeia de 30 de ani, văzută ca o forță feminină, ce reușește să emane senzualitate și eleganță prin toți porii, iar acum și prin linia ținutei.
Pe acordurile muzicale ale trupei Amadeus, invitați de renume și reprezentanți media au fost introduși în universul alb, imaginat prin texturi și tăieturi grafice de designerul Alexandra Calafeteanu. 30 de modele în ținute all white au relatat jurnalul unei femei la vârsta de 30 de ani.
De ce albe? Pentru că, în ciuda faptului că este mai puternică și mai hotărâtă, nu și-a pierdut inocența. Încă, i se luminează chipul ca unui copil atunci când se bucură cu tot sufletul, încă se joacă, dar în felul ei și încă ar alerga cu picioarele goale când plouă. Diferența e că acum e impunătoare, știe ce vrea, e selectivă și știe să obțină ce își dorește. Outfitul este pânza albă a tabloului, iar forta ei lăuntrică reprezintă toate culorile care se așează pe pânză.
Toate aceste valențe, care ”dansează” ca într-un balet al simțurilor, au fost interpretare prin texturi care imbină contrastele, observând cum neoprenul, lâna, tulul și mătasea sunt mixate într-un mod spectaculos, ”desenate”, cusute și decupate perfect, cât să creeze un element vestimentar elegant, dar atipic, așa cum va fi purtătoarea. REBORN - o interpretare stilistică a renașterii femeii de 30 de ani, unde eleganța este echilibrată de confort, unde senzualitatea este echilibrată de inocență și unde forma și textura sunt echilibrate de culoare. ”Cred cu tărie faptul că ținutele reprezintă modul vizual prin care vrem să fim percepuți.
Eu sunt o adepta a eleganței confortabile! Doresc să transmit prin colecțiile mele faptul că trasez ținute care nu constrâng femeia, ci o eliberează de tipare și îi creează sprijinul vestimentar pentru a crea o declarație a personalității sale.