Charity Fashion Show

Alin Gălățescu, directorul artistic al evenimentului, a lansat provocarea creativă către Eli Lăslean, Simona Semen, Diana Dianu, Aleha Tonciu, Alexandra Calafeteanu și Svetlana Karahan pornind de la ideea că „astfel de evenimente sunt întotdeauna momente de reflecție. Asupra stării tale profesionale – e un show complex și cu multe necunoscute, ce trebuie să iasă perfect; asupra celei umane – trebuie să ajungem, în dezvoltarea noastră individuală și socială, la punctul în care să dăruim celorlalți din preaplinul dăruit și nouă, în timp, de către alte persoane, în traseele noastre de inițiere personală.

#BCFS este o seară de grație, o întâlnire între civilizații, culturi, arte și deschideri umane deosebite. Să ne bucurăm împreună că putem avea șansa să construim, trăim și dăruim un astfel de moment unic.

Evenimentul stă sub semnul unei teme multiculturale, Uniting the World in the Spirit of Giving, și este unica ocazie ce a reușit să aducă laolaltă comunități din peste 15 țări pentru a susține o cauză socială cu un impact semnificativ în schimbarea vieții persoanelor defavorizate. Strella Ahn, unul dintre „vinovații” acestei idei, spune: „Diferențele sociale radicale între bogați și săraci devin din ce în ce mai profunde în întreaga lume. Serviciile medicale sociale oferite de Fundația Inovații Sociale Regina Maria garantează un drept fundamental al omului, la o viață sănătoasă.”

Cumpara acum